În ultimul timp m-am îndrăgostit...
de o melodie. Nu e tocmai cea mai elaborată sau profundă poate, însă mi-a rămas
în minte fiindcă prin câteva proproziții simple exprimă ce simt eu de ceva
timp.
Am uitat să mai iubim, suntem goi
cum spune melodia, întotdeauna porniți în a face bani și mai puțin în a
cunoaște lumea. Nu mai citim, nu mai ascultăm muzică bună, nu mai mergem la
teatru, nu ne mai plimbăm prin parc, am uitat să apreciem frumusețea diversității
și o condamnăm în schimb, nu ne mai hrănim sufletul cu frumos, cu artă, ci-l
îndopăm cu acest „fast-food” spiritual pe care-l vedem în media. Ne lăsăm duși
de acest val superficial și rece al tehnologiei, suntem ghidați de bani și de
dorința de a-i înmulți. Nu mai suntem oameni...
Îi judecăm pe ceilalți numai după aspectul fizic, după banii din cont, după mașina pe care o conduc și uităm să apreciem discuțiile târzii în noapte despre totul și nimic, atunci când găsești acea persoană care te înțelege așa cum ești...
Știu că nu este tocmai „book
related” și am cam luat-o pe arătură, însă voiam să știu și opinia voastră.
Când ne-am pierdut sufletul? Când am devenit doar „trupuri goale”? Sau credeți
că nu e așa? Vreau să vă aud (/citesc) opiniile!
No comments:
Post a Comment